Câmpul cules, codrul pustiu,
Stuhul alungă stol cenușiu.
Munții sunt fier, balta aramă,
Soarele scamă.
Drumul se-ngroapă, râmă, sub frunză,
Urmele dragii au să se-ascunză.
Fulgeră-n inimă și cade sub stâncă
Cerul mărunt în apa adâncă.
O, și eu singur aseară am văzut:
Luceafărul roșu cobora tăcut
Și ca un mânz sălbatic se-nhăma
La sania mea, la sania ta..
Moscova cârciumărească
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și o stare de singurătate profundă. Apariția Luceafărului roșu, personificat ca un animal sălbatic, aduce o notă stranie și misterioasă, sugerând o conexiune neașteptată cu realitatea cotidiană.