Erau Sfântul Kevin și mierla.
Sfântul e în genunchi, brațele-ntinse,
înăuntrul chiliei, dar chilia e strâmtă, așa.
că o mână și-o scoate afară, prin ferestruică,
țeapănă ca o grindă, iar o mierlă se lasă-n
palma lui și-și face cuib acolo.
Kevin simte ouăle calde, mica răsuflare,
căpșorul ascuns între pene, ghearele și
simțindu-se prins în rețeaua eternă a vieții,
e cuprins de milă: acum trebuie să-și țină palma
ca pe-o creangă afară sub soare și-n ploaie, atâtea
săptămâni cât s-apară micuții, să prindă aripi și să zboare.
Și pentru că acum toate-s doar imaginate,
imaginează-ți că ești Kevin. Cum e?
senin sau în agonie tot timpul,
de la gât până jos, în brațele rupte de chin?
I-au amorțit degetele? Își mai simte genunchii?
sau s-a târât prin el pustiul, ochiul
închis de sub pământuri? E vreo distanță în mintea lui?
Singur, oglindindu-se clar într-un râu adânc de iubire
„Să te nevoiești și să nu cauți răsplată”, se roagă.
și o rugăciune îi e tot trupul,
pentru că și-a uitat sinele, a uitat de pasăre,
și chiar lângă râu, i-a uitat numele.
Sensul versurilor
Piesa descrie povestea Sfântului Kevin care, cuprins de milă față de o mierlă, își sacrifică confortul și chiar sănătatea pentru a proteja pasărea și puii ei. Este o meditație asupra sacrificiului de sine și a legăturii dintre om și natură, subliniind renunțarea la sine în slujba unei cauze mai mari.