Copacii sunt negre schelete
De strajă, în noaptea târzie.
Pe-o ramură, o frunză să moară-ntârzie.
Ți-e sufletul astăzi o criptă, poete..
Mânate-s încoace și-ncolo
Vârteje de frunze-arămii -n buchete;
Iar sus, pe o ramură, -n solo,
O frunză-ntârziată suspină:
E moarte în juru-i; se-nchină.
Ți-e sufletul astăzi o criptă, poete..
Și cade și frunza-ntârziată
De-a valma cu toate-n vârtej..
Rugină, amurgul de toamnă târzie.
Ți-e sufletul-o ftizică frunză-ntârziată
Ce-aleargă cu toate-n vârtej!
Tăcere-agonie..
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de agonie și melancolie, folosind imagini ale toamnei târzii și ale morții. Sufletul este comparat cu o criptă și cu o frunză bolnavă, sugerând o stare de suferință și de apropiere de final.