Au să vină ploi line, cu iz de pământ,
Rândunelele-au să zboare, licărinde în vânt;
Și broaște în smârcuri au să cânte în noapte,
Și pruni au să-albească-ntr-un clocot de lapte;
Prigori îmbrăcați în peneluri ce ard
Au să fluiere, galeși, cocoțați pe vre-un gard;
Nimeni n-o să știe de război, n-o să știe
Nici măcar atunci când n-o să mai fie.
Nu i-ar păsa Firii, pasăre sau pom,
Dacă n-ar rămâne pe lume nici un singur om;
Și chiar Primăvara, în zori deșteptată,
N-ar afla de moartea noastră vreodată.
Sensul versurilor
Piesa descrie o natură care își urmează cursul indiferent de existența sau dispariția umanității. Chiar și moartea oamenilor ar trece neobservată de către forțele naturale, subliniind insignifianța omului în fața măreției și continuității naturii.