Versuri corectate și adnotate
Ce-ți datorez eu ție, ce datorezAcelui care m-a iubit nespus, mereu?Tu nu mi-ai înălțat spiritul în slavăN-ai dăruit un cântec sufletului meu.Dar, eu, o, celui pe care l-am iubitȘi care nu m-a iubit deloc, da, luiÎi datorez ușa deschisăSpre grădina cea de vis a raiului!
A venit vremea-n sfârșit să înțeleg ce-i viața,Nimic n-are sfârșit și totul începe de fiecare dată,Iar marile victorii ce păreau atât de minunateN-au fost, de fapt, câștigate niciodată.Chiar iubirea, căreia-n mintea-mi casă i-am clădit,E doar un oaspete prolific, întârziat confuz în drum,Iar muzica, laudele prietenilor și râsul lor zglobiuNu-s cu nimic mai bune decât odihna … Citește mai mult
În pofida iubirii, sunt singură,Dincolo de tot ce am luat şi dat –Dincolo de toată tandreţea taUneori de viaţă m-aş fi lepădat.Sunt singură, mă simt ca şi cum aş zăboviPe piscul cel mai înalt al lumii, sub un trudit astru,În jurul meu, doar viscole şi doar zăpadă,Deasupra, cerul larg, din albastru mai albastru;Cu ţărâna potrivnică … Citește mai mult
Îmi încurajez inima, cum primăvara,Blând, încurajează o margaretă-n ploaie;Inima-mi e-o cupă curată ca Fecioara,Deși ea conține-n ea dureri, o droaie.Voi învăța de la flori și frunze acel harCe dă culoare orelor și le răsfață,Pentru a schimba vinul acestui trai, amar,În aur radiind de viață.
Am venit aici să o îngropSub copaculDin pădurea înaltă şi neagrăUnde nimeni să n-o mai vadă.N-o să-i pun la cap nici o floareNici o piatrăFiindcă gura ce-am iubit-o atâtaEra amară.Niciodată n-o să mai vin aiciFiindcă-n pădure e frig.De-acum voi strânge numai bucuriiCât în braţele mele o să pot ţine.
Lumea a obosit, anul e bătrân dejaFrunzele gălbui bucuroase sunt să moară,Vântul tremură de frigPe trestii maronii.Dragostea noastră e o iarbă pe moarteSărutul nostru s-a răcitCa noi pe jumătate bucuroșiPe jumătate frunze-n vânt.
Strepson m-a sărutat în primăvară,Robin toamna,Collin m-a privit doarȘi nu m-a sărutat deloc.Sărutul lui Strepson a trecut ca o glumă,Al lui Robin l-am uitat în joc,Dar sărutul ochilor lui CollinÎmi lipsește noapte și zi.
Cred că luna-i foarte amabilăSă-mi poarte-atâta grijă mie,M-a-nsoțit de-acasă până-aiciSă-mi țină companie.A mers până unde-am putut s-alerg;Cum a putut să traverseze bolta oare?Ea nu are picioare cum am eu,Nici aripi ca să zboare.Și, totuși, iat-o sus deasupra casei lui;Poate crede că nu-i bine-atâta caleSă umblu singură-n puterea nopții,Deși mama mea spunea că-ș fi în stare.
De câte ori ne-am întâlnitașa cum se întâmplă cu străinii pe stradă:ebănuiți copii ai norocului, intrațiprin ușa raiului prin magie.
M-am gândit la tine și la tot ce-a fost frumos și ai iubit,Plimbându-mă singură de-a lungul plajei cu nisipuri moi;Am ascultat talazurile care băteau ca și atunci, egal, în maluri,Cu-același sunet știut și îndrăgit cândva de amândoi.În jurul meu ecoul lovea-n dunele înalte, dincolo de mine ardeaArgintul sclipitor și-nfrigurat al mării sub razele de lună.Noi … Citește mai mult