Tindari, blândă te știu
printre largi coline suspendată pe apele
dulcilor insule ale lui Dumnezeu,
azi mă năpădești
și te înclini în inimă.
Urc culmi, râpe de aer,
absorbit de vântul de prin pini,
și stolul ce ușor mă însoțește
se îndepărtează în văzduh,
undă de sunete și dragoste,
și mă iei tu
din al cui rău m-am smuls
și temeri de umbre și de tăceri,
refugii de desfătări stăruind un timp
și moarte a sufletului.
Necunoscut îți e pământul
unde mă scufund cu fiece zi
și secrete silabe nutresc:
o altă lumină te desfoaie pe geamuri
în veșmântul nocturn,
și-o bucurie ce nu-i a mea se odihnește
la tine în poală.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de evadare și refugiu într-un loc special, Tindari, unde natura și amintirile se împletesc. Vorbitorul caută alinare din suferințe și temeri, găsind o bucurie efemeră într-un loc care rămâne, totuși, străin și necunoscut.