Avară pedeapsă, întârzie darul tău
în acest ceas al meu
de suspinate abandonări.
Un oboi înghețat silabisește iar
bucurie frunzelor necăzătoare,
ce nu-s ale mele, și uită;
în mine se face seară:
apune apa
pe mâinile mele ierboase.
Aripi oscilează în cerul tulbure,
nestatornice: inima transmigrează
iar eu sunt sfâșiat,
și zilele sunt o ruină.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și deznădejde, cauzat de trecerea timpului și de alienarea de bucuriile simple ale vieții. Naratorul se simte sfâșiat și ruinat, incapabil să se conecteze cu frumusețea din jur.