Pentru Katherine și Francis Biddle.
IX
Noaptea sosită, obloanele lăsate, măsoară, ce, apa cerului în lumea de jos a crângurilor?
La vârfuri de lănci, ce-i mai cert din avutul meu!… și totul egal, pe cântarul spiritului,
Domn teribil al râsului meu, vei purta în astă-seară scandalul în loc mai înalt.
*
… Căci astfel sunt plăcerile tale, Doamne, în pragul sterp al poemului, unde râsul meu sperie păunii verzi ai gloriei.
Savannah, 1943
Sensul versurilor
Piesa explorează teme ale introspecției și spiritualității într-un cadru nocturn. Vorbitorul reflectă asupra efemerității și a rolului divinității în experiențele umane, sugerând o luptă între bucurie și suferință.