ÎNCHEIERE.
Vezi, fața Celui care în lume-a adus lumină
și lumea-a-mpodobit-o, mi s-a arătat deplină.
Cuprins fui de rușine atuncea și de-alean,
când mi-amintii de viața ce-am risipit-o-n van.
Dar Astru-acel c-o față sclipind precum un soare,
văzând c-orice nădejde din suflet îmi dispare,
pe loc umplu o cupă și-ndată mi-o întinse.
Licoarea-atunci în mine o flacără aprinse.
„Cu vinu-acesta fără mireasmă și culoare,
„de pe tăblia vieții tu șterge-orice-nsemnare!”
Dar după ce băut-am tot limpedele vin,
căzut-am în țărână, ajuns beat pe deplin.
Nici mort nu-s pentru mine, nici viu cu-adevărat.
Nu-s nici cu mintea trează și nici mahmur sau beat.
Ba sunt la fel cu ochii divini, plin de-nfocare,
ba sunt precum divinii zulufi, în zbuciumare.
Ba zac întins pe vatră, împins de a mea fire,
ba intru în grădină, condus de-a Lui privire.
Mănunchi de flori cules-am eu într-o zi senină
și le-am numit atuncea: „A tainelor grădină».
Căci tainele din inimi toți trandafirii sunt,
dar despre ele nimeni nu spus-a vreun cuvânt.
Cu limbile lor crinii vorbesc fără-ncetare.
Cu ochii lor narcișii privesc în depărtare.
Iar tu cu ochii inimii uită-te la ei,
ca nicio îndoială să n-aibă vreun temei,
și s-afli adevărul rămas de la-nvățați,
de la Profetul nostru, de la iluminați.
Și nu căta cusururi, cu ochi plini de venin,
căci orice floare-atuncea s-ar preschimba în spin.
De nerecunoștință-are parte neștiința.
Cunoașterea atrage în schimb recunoștința.
Iar cel care de mine o să-și mai amintească,
să spună; „De el Domnul să se milostivească!”
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie spirituală, o revelație divină și transformarea interioară a eului prin experiențe mistice. Grădina tainei simbolizează locul unde se descoperă adevăruri ascunse și se atinge o stare de înțelepciune și recunoștință.