Vezi, soarele pe boltă de-ar sta doar într-un loc,
aceeași strălucire-ar avea-o al său foc.
Și razele noi n-am ști că sunt a lui urzire,
și n-ar mai fi-ntre coajă și miez vreo deosebire.
Cum lumea e reflexul luminii Celui Sfânt,
ce-i El de fapt rămâne o taină pe pământ.
Și cum dumnezeiasca lumină parte n-are
în sinea-i de prefaceri și nici de vreo schimbare,
crezi că și lumea veșnic putea-va să trăiască,
esența ei făcând-o în veci să dăinuiască.
Pe cel ce prea departe îl duce-acum gândirea,
îl paște pân-la urmă pe drumu-i rătăcirea.
Nu-ndură cugetarea lumina feței Lui.
Alți ochi, ca s-o contempli, tu trebuie să-ți pui.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura divinității și relația acesteia cu lumea, sugerând că esența lui Dumnezeu rămâne o taină. Îndeamnă la o contemplare profundă, avertizând asupra pericolelor gândirii excesive și necesitatea unei perspective spirituale pentru a înțelege adevărul.