Ca păsările suntem,
ca păsările cerului
care-și lansează cântecul,
scurmând după viermișori,
își înfoaie penajul,
zboară
fără nici o pricină aparentă,
se împerechează,
își clădesc cuib
și-și hrănesc puișorii.
Și când s-a isprăvit,
rămâne în urma lor
un ghemotoc de pene,
din care se alege
putregaiul
și pulberea.
Sensul versurilor
Piesa compară viața umană cu cea a păsărilor, subliniind ciclul vieții, de la naștere și creștere până la moarte și descompunere. Metafora păsărilor evidențiază efemeritatea existenței și transformarea inevitabilă în praf și amintiri.