Ai cui sunt codrii am aflat,
Chiar dacă are casa-n sat;
Că m-am oprit el nu va şti
Să-i văd că-n nea s-au îmbrăcat.
Căluţului îi pare-n van
Să ne oprim fără vreun han
Între copaci şi lacul trist
În seara neagră dintr-un an.
Şi dă din cap întrebător
E o greşeală sau cobor?
Se-aude numai vântul lin
Şi fulgii moi ce cad uşor.
Codrii frumoşi îmi plac nespus,
Dar am promis şi sunt supus
Şi mai e mult până dorm dus
Şi mai e mult până dorm dus.
Sensul versurilor
Piesa descrie o oprire într-o pădure înzăpezită, unde naratorul este atras de frumusețea naturii, dar își amintește de obligațiile pe care le are și de drumul lung care îl așteaptă. Este un moment de reflecție asupra responsabilităților și dorinței de a se bucura de prezent.