Spre seară
lătratul câinelui de toamnă
întoarce frunza în ogradă
o urcă-n pom,
în vârf, să tragă
şi alte frunze din pământ.
Iar pomul e luat de vânt
şi de pe frunză cade
vrând,
(să treacă gardul ca apoi
rostogolindu-se pe stradă
să prindă valul altui vânt)
să sară.
E rece, pomii cad pe rând..
Crengile-n ciudă se-mpletesc
ca-n pulover, strâns, firul de lână.
În parc nu mai găseşti alei,
nici bănci, nici felinare chioare,
nici coşuri de gunoi nu văd
ticsite până-n vârf cu ziare.
În negru cerc, ciorile plâng.
Fac norii vineţi zid pe cer.
Stau rădăcinile-n pământ,
iar frunzele rămân în aer.
Stranie toamnă, cu ce gând?
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, unde natura se transformă și se pregătește de iarnă. Versurile evocă un sentiment de pierdere și reflecție asupra trecerii timpului, sugerând o stare de spirit contemplativă.