Omul pe dinăuntru e un melc
pe roată sentimentele-și reprimă.
În cerc își-nchide dorul pentru mare,
iar gândul copt îl stivuiește zilnic
pe rotunjimea visurilor multe.
Pe toate, în spirală, le ascunde.
Când iese-n lume cară greu,
dar face
misterioasă și frumoasă,
a lui bolnavă carapace.
Omul pe dinăuntru e un melc,
când stă în sine-i trist,
când iese-i codobelc.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema izolării și a reprimării sentimentelor, comparând omul interior cu un melc care se ascunde în carapacea sa. Versurile sugerează o dualitate între tristețea interioară și o fațadă exterioară misterioasă.