Pasărea sapă ogorul,
Șarpele seamănă,
Moartea ameliorată
Aplaudă recolta!.
Pluto în ceruri!.
Explozia în noi.
Acolo doar în mine.
Nebun și surd, cum aș putea să fiu mai mult?.
S-a isprăvit cu sine-însuși, cu fața schimbătoare, s-a isprăvit cu anotimpul pentru flacără și anotimpul pentru umbră!
Odată cu ninsoarea lentă coboară și leproșii.
Deodată dragostea, egală teroarei,
Cu-o mână nevăzută încă oprește focul, saltă soarele pe cer și ne clădește iar Prietena.
Nimic nu prevestea o existență atât de viguroasă.
Sensul versurilor
Piesa explorează ciclul vieții și al morții, juxtapus cu o forță distructivă și o renaștere neașteptată prin dragoste. Sugerează că chiar și în mijlocul distrugerii, există potențial pentru o nouă existență viguroasă, adusă de o forță egală cu teroarea, dar care construiește și protejează.