Fiecare casă era un anotimp. Orașul se repeta astfel. Toți locuitorii laolaltă nu cunoșteau decât iarna, în ciuda cărnii lor încălzite, în ciuda zilei care nu se ducea.
Sensul versurilor
Piesa descrie un oraș prins într-o stare perpetuă de iarnă, unde locuitorii, deși fizic prezenți și încălziti, sunt deconectați și trăiesc o existență repetitivă și lipsită de viață. Este o metaforă pentru alienare și incapacitatea de a depăși o stare emoțională dificilă.