Poporul pajiștilor mă încântă. Frumusețea lui gingașă și lipsită de venin, mi-o recit într-una. Șoarecele de câmp, cârtița, întunecați copii pierduți în himera ierbii, șarpele orb, fiu al sticlei, greierul, imitator nătâng ca nimeni altul, lăcusta care își scutură cu zgomot și își numără rufele, fluturele care se preface că e beat și sâcâie florile cu sughițurile lui tăcute, furnicile cumințite de marea întindere verde, și, imediat deasupra, meteorii-rândunelele…
Pajiște, tu ești sertarul zilei.
Sensul versurilor
Piesa este o contemplare lirică a vieții într-o pajiște, descriind diversele creaturi și elemente care o populează. Pajiștea este personificată și văzută ca un loc plin de frumusețe și viață.