O, vin – în urmă pleci! Îndeplinește
– copil ești încă – dansul feciorelnic
în pura constelație ce dănțuiește!
Am izbutit să depășim vremelnic
nedeslușitul rost al Firii. S-a urnit
vibrând, când asculta cântând pe zeu.
Ai fost mișcată-atunci, dar ai simțit
înstrăinarea când la glasul lui Orfeu
un arbore-ncerca un pas cu tine.
Știai doar locul unde lira cântă
și-n cumpăt nemaiauzit răsfață.
Atunci cercat-ai gingășii depline
nădăjduind la sărbătoarea sfântă
să înfiripi a prietenului faţă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune mistică cu natura și divinitatea, sugerând o depășire temporară a limitărilor lumești prin dans și muzică. Se conturează o năzuință spre o sărbătoare spirituală și o dorință de a întruchipa imaginea unui prieten.