O, desfătare pururi nouă, lut zvântat!…
Abia ajutorate mâini, cutezătoare,
oraşe au durat pe golf înaripat
cu ape şi uleiuri încărcând ulcioare.
Pe zei îi plăsmuieşte-un cuget îndrăzneţ,
morocănos destinul iarăşi ni-l prăvale.
Dar ei sunt veşnici. Vezi şi-ascultă cu ce preţ
furiş pot dânşii să-ţi arate dreapta cale.
Noi, prin milenii generaţii, noi părinţi
mereu mai împliniţi prin pruncii aşteptaţi..
Cândva ne-or depăşi şi ne-or cutremura!
Noi, cutezat-am nesfârşit, întârziaţi..
Dar muta moarte drepte ştie-ne fiinţi:
cât ne-mprumută, -atâta poate câştiga.
Sensul versurilor
Sonetul explorează ciclul vieții, evoluția umană și inevitabilitatea morții. Vorbește despre cum generațiile viitoare ne vor depăși, dar și despre cum moartea ne măsoară existența.