Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastru-nfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.
Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, şi-n cenuşiu.
Cum nici un fir într-un şorţ mic şi şters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă –
mărunta-i viaţă s-a-ntrerupt din mers.
Deodat’ albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mişcat, albastrul prinde să-l dezmierde.
Sensul versurilor
Poezia descrie o ortensie albastră în declin, comparând-o cu scrisori vechi și șterse. Metaforic, explorează tema pierderii, a trecerii timpului și a frumuseții efemere, capturând un sentiment de melancolie și uitare.