O numeau bătrână, odinioară,
Dar rămase, pe drum se plimba zilnic.
Şi statura-i se schimba
şi o socoteau pădure rară
după veacuri multe. Însă ea,
pe aceleaşi locuri, neschimbată,
ca o citadelă-ntunecată,
naltă şi pustie se vedea;
stând cu vorbele, ce nepăzite,
fără vrerea-i tot sporeau, ţipând,
o înconjurau zburând rotat,
pe când cele ce revenite-n rând
sub orbita ei, întunecat
stau de noapte pregătite.
Sensul versurilor
Piesa descrie o figură enigmatică, o sibilă, care, deși îmbătrânește, rămâne neschimbată în esență. Ea este percepută ca o citadelă întunecată, înconjurată de cuvinte rostite fără control, sugerând o povară a cunoașterii și a profeției.