Ei zac așa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniștii-nghețate
și între ei s-aducă împăcare;
căci parcă nu-i sfârșit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deșarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;
dar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Și bărbile sunt mai țepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa
la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă într-o morgă, unde cadavrele par să caute o împăcare post-mortem. Versurile explorează ideea de dezgust și curățare, sugerând o meditație asupra morții și a ceea ce rămâne după.