Niciodată până la sfârșit
cu tăgadă n-a putut s-o țină
să-și slăvească dragostea curată;
și-a căzut la cruce, -nveșmântată
într-un chin cu pietre-mpodobit,
mari din dragostea de care-i plină.
Dar cu fața-n lacrimi când, să-l ungă,
la mormântul lui apoi trecu,
el de dragu-i a-nviat, s-ajungă
și mai fericit să-i spună: Nu –.
Doar în grota ei ea-l înțelese
cum, prea întărit prin moartea sa,
alinarea de uleiuri drese
și atingerea ce-o presimțea.
El i-a interzis, din ea să facă
o iubită fără plecăciuni
spre iubit, căci glasul ea-i îneacă,
greu târâtă-acum de mari furtuni.
Sensul versurilor
The poem explores a complex relationship between love, sacrifice, and resurrection. The speaker seems to have risen for the sake of love, yet paradoxically denies the lover a complete connection, suggesting a love that transcends earthly bounds and expectations. The poem delves into themes of devotion, denial, and the transformative power of death and rebirth.