Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi țes pe crengi vestmânt.
Ești între lumi, și simți cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Și singur, neaparținând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ți va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost -.
rămâi să descâlcești (de s-ar putea)
această viață coaptă, cruntă, mare;
și-ți dă prin gând, cum șezi între hotare:
acum ești piatră, și acum ești stea.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de tranziție și reflecție asupra vieții. Persoana se simte suspendată între lumi, contemplând dualitatea existenței și căutând sens într-o lume complexă.