Ca un grâu plăpând am fost odată,
însă, de delir cuprins mereu,
inima tu mi-ai stârnit-o toată,
clocotind acum ca într-un leu.
Gura ce mi-ai vrut-o, când aproape
un băiat am fost: s-a-nchis așa
într-o rană: sângerând să scape,
ani de nenoroc tâșnesc din ea.
Zi de zi sunau năpaste grele
ce-n nesaț le născoceai pe rând,
însă gura nu mi-au stins-o ele;
tu ia seamă și mi-o-mbună când.
Tot ce noi distrugem va dispare
și nimic nu va mai cu tine,
ci doar un pericol de temut:
căci voi vrea-n sfârșit printre ruine
să-mi aud iar vocea care
urlet doar a fost de la-nceput.
Sensul versurilor
The song expresses a journey from vulnerability to resilience, marked by inner turmoil and suffering. It speaks of finding one's voice amidst ruins and seeking redemption after enduring hardship. Ultimately, it's a declaration of reclaiming one's voice and power.