Fă-mă paznicul depărtărilor tale,
fă-mă să am pentru pietre-ascultare,
dă-mi ochi pe care să-i desfășor
pe-a mărilor tale însingurare;
să însoțesc a fluviilor cale
și de pe malurile-asurzitoare,
departe-n zvonul nopții să cobor..
În țările-ți pustii să mă trimiți,
de vânturi nemiloase răscolite,
cu mari mânăstiri ce stau ca veșminte
în jurul netrăitelor vieți.
Acolo vreau cu pelerinii să rămân,
prin nicio amăgire despărțit
să nu mai fiu de al lor glas și chip,
și-n dosul unui orb bătrân,
s-apuc pe-un drum nebănuit.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a deveni un protector al locurilor îndepărtate și pustii, un însoțitor al pelerinilor și un căutător al unui drum spiritual necunoscut. Vorbitorul își dorește să se dedice unei vieți de devoțiune, departe de amăgirile lumești.