Pe înger multă vreme l-am dorit,
în brațe prizonier. El s-a supus
și s-a împuținat, eu m-am mărit
și-am fost deodată eu îndurătorul, sus,
și el o rugăciune sfioasă-a devenit.
Atunci l-am pus la loc pe bolta rotitoare,
m-a pus în imediatul din care-a dispărut,
el a-nvățat să zboare, eu, viața muritoare
și iar, unul pe altul, încet ne-am cunoscut.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă cu un înger, unde rolurile de captiv și captator se inversează. Prin această interacțiune, ambele entități suferă o transformare, ajungând la o cunoaștere reciprocă profundă.