Ați fi văzut iederile plângând sânge când apa cea mai
tristă și-a petrecut o noapte întreagă priveghind
un coif rămas acum fără suflet,
un coif muribund deasupra unui trandafir născut în
aburul care adoarme oglinzile castelelor
la ceasul acela când mărăcinii cei mai uscați își aduc
aminte de viața lor
văzând că violetele moarte își părăsesc sicriele iar
lăutele se înăbușă legănându-se singure.
E adevărat că gropile au născocit visul și nălucile.
Nu știu la ce se uită prin crenele această nemișcată
armură pustie.
Cum de există oare lumini care hotărăsc atât de repede
agonia spadelor,
dacă se gândesc că un stânjenel e vegheat de niște
frunze care dăinuie mult mai multă vreme?
A trăi puțin și plângând, iată soarta zăpezii care-și
greșește drumul.
La miazăzi, mereu e retezată, aproape în floare,
pasărea rece.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și melancolie, evocând imagini ale morții și decăderii. Vorbește despre efemeritatea vieții și regretul pentru ceea ce a fost pierdut, folosind simboluri puternice ale naturii și ale trecutului.