Au doborât un arbor. Și chiar azi dimineață
și soarele și vântul, și păsările toate
l-au mângâiat, blânde. El era
și fericit și tânăr, și drept și inocent,
cu-o limpede chemare a cerului în ramuri,
și cu un viitor înalt de stele.
Iar astă-seară tace, ca un prunc
din leagăn smuls cu rupte mădulare,
cu capul retezat,
și în țărână risipit și trist,
și despuiat de frunze,
plângând în verde, totuși, greu plângând.
Și-n noaptea asta voi ieși, când nimeni
nu va zări și va fi singur, singur –
și-i voi închide ochii și-am să-i cânt
același cântec lin, pe care vântul
i-l susura, trecând, de dimineață.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și pierderea unui copac doborât, personificat și jelit. Vorbitorul își exprimă compasiunea față de copac și intenționează să-i ofere un cântec de adio.