Aceste murmure, aceste
ușoare susure, prea bine cunoscute
de cer, de frunze, de talaz, de vânt,
sunt cânturile mele frumoase, fericite,
ori doar mărturisitele tristeți.
Mă-ntorc și le-ntâlnesc, mă-ntorc
ca să le simt din nou în mine,
după atâtea vesele și triste
pribege căi de pe țărmuri venerate,
ce-au fost odată viața mea cea veche
și limpede, atunci când părul meu
netemător și liber flutura.
Aici se prelungiră-n tânguiri,
în plângeri, azi intrate-n graiul meu,
silabe unduioase, convorbiri
fără sfârșit, ori lacrimi ivite fără veste.
E fără seamăn să te simți știut
înlănțuit, amestecat și dus
de acest tainic grai al codrului,
al mării, vântului și norilor.
E-o voce unică, doar un gâtlej
acel ce susură
și vine și se duce murmurând.
Întregul cor e-acum un singur sunet.
Poetul
s-a-ntors la cântul cânturilor sale.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o întoarcere la trecut și la sentimentele profunde legate de natură. Poetul își regăsește inspirația în murmurele naturii, care îi amintesc de viața sa anterioară, plină de frumusețe și tristețe.