E ceasul tău,
Omule din Chios.
Se apropie peste stânci
Și-ți aprinde focul în inimă.
Briza de seară cosește
Umbrele pinilor.
Ochiul tău este orb.
Dar în țipătul pescărușului
Tu vezi marea lucind metalic,
Marea cu piele-ntunecată de delfin,
Aspra bătaie de vâsle a vântului
Aproape de țărm.
Pe cărare în jos,
Unde-ntre ciulini
Flutură părul de capră,
Se aude țitera cu șapte corzi
În țârâitul sârmelor de telegraf.
Încoronat de țigle văruite
Așteaptă un zid.
Vasul de lut s-a spart,
Acela-n care, pecetluit,
Se afla zapisul vieții.
Spumă cât stânca de naltă,
Vuiet de valuri ce ling stâncile,
Marea cu piele de tigru de apă.
La capul unui nor
Și-n subțirimea bolții plutitoare,
Albă de sarea
Undelor dispărute
Corabia de flăcări a lunii:
Luminează călătoria spre Chios,
Unde tinerii așteaptă pe țărm
Cu năvoadele goale
Și cu păduchi în păr.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj marin evocator, plin de simbolism și melancolie. Omul din Chios, deși orb, percepe intens frumusețea și asprimea mării, reflectând la efemeritatea vieții și la așteptările deșarte.