În parcul vechi și rece și pustiu,
Trec două umbre-n ceasul cenușiu.
Li-s ochii ofiliți, au buze moi
Și deslușești cu greu ce-și spun în doi.
În parcul vechi și rece și pustiu,
Nălucile își fac trecutul viu.
-Îți amintești extazul nostru vechi?
-Ce tot îmi torci trecutul în urechi!.
Dar astăzi, mă mai strigi pe nume tu
Și-n vis îți mai răsar eu oare? – Nu.
-Ah, zile dragi cum altele n-om ști,
Când gurile ni se uneau! – O fi..
-Ce bolți albastre, ce speranțe mari!
-Speranța-i azi prin norii funerari.
Și astfel merg stârnind ovăzu-n drum
Și noaptea îi aude doar, prin fum..
Sensul versurilor
Dialogul dintre două umbre într-un parc pustiu evocă o iubire trecută, plină de regret și deziluzie. Amintirile dulci sunt acum umbrite de amărăciune și de conștientizarea pierderii.