Nimeni nu plămădește iarăși din lut,
nimeni nu ne descântă nisipul.
Nimeni,
Slăvit fii, Nimeni.
De dragul tău
visăm înflorirea spre tine.
Nimic
eram, suntem, vom fi,
înflorind vom rămâne
trandafirii nimănui.
Cu sufletul în lumină,
cu urma pustie a nisipului în cer,
cu coroana, înroșită
de aprinsul cuvânt ce-l cântăm
deasupra, o! deasupra
spinului.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema nihilismului spiritual, unde 'nimeni' devine o entitate divină paradoxală. Vorbește despre o formă de devoțiune și sacrificiu într-un context al deșertăciunii și al efemerității.