Cornii infernului, în măslin expirați:
Suflat-au aer prin inima ce, goală, striga?
Dormea el dulce, oare, peste noi, îmbrățișați?
Pomu-l binecuvânți, iadu-l stingem așa?
Cândva, când am serbat întunecimea toată,
el a venit la noi în abis și-a cântat.
Acum, când cornii-nghețați l-au cuprins, pe dată
el, tremurând pe deal, s-ațipim ne-a lăsat.
Putem noi limpezi, când încep incendiile,
la tine, pribeagule măslin, urca?
Pentru ca-n focul cel gigantic crengile
să poată, dulci și în delir, cu noi să-ți stea?
Sensul versurilor
Piesa descrie un măslin personificat, care suferă și este cuprins de întuneric. Versurile explorează ideea de sacrificiu și purificare prin foc, sugerând o legătură între măslin și o formă de mântuire sau eliberare.