Un glas blajin din lumi întunecate
Îmi tremură cu sfânta lui vibrare
A gândurilor caldă întrupare
În pacea unei liniști fermecate….
Doi ochi mă urmăresc ca o mustrare,
Când toate par în visuri cufundate;
De-a pururi ard privirile-nsetate,
În noapte-mi, ca un far pe-ntinsa mare….
În ele tremură povești frumoase,
Ce plâng un farmec ruinat în vremuri,
Redeșteptându-mi amintiri duioase….
Și eu le-ngân. – E trist mereu să tremuri,
În umbra visurilor irosite
De dorul unor clipe fericite…
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de melancolie și regret față de trecut și de amintirile frumoase pierdute. Vorbește despre dorința de a retrăi momente fericite, dar și despre acceptarea faptului că acestea sunt doar umbre ale visurilor irosite.