La-nceput doar niște păsări
Au cântat de dimineață,
Mici, cu oase rebezite,
Ceasuri aspre de paiață,
Și apoi.. dezlănțuirea:.
Soare sângeriu de culmi,
Toți sticleții-ntrepătrunși
Cu miresmele de ulmi,
Mii de rândunele-albastre,
Zboruri de lăstuni de-a valma,
Coropișnițe și ulii,
Chiar și ciori, ce în sudalma
Domnului de La Fontaine
Gângure precum o vulpe-n
Cașcavalul ei peren.
Larmă, iureș, zvon de verde,
Ca-ntr-o ulită de vierme,
Tot ce ai putea a crede
Înțolit e-n epiderme
De mistuitoare furii.
Noi, în gând de-a curți cu jurii
Ne-am dedat unui alean..
Câți din ‘cești umbleți prin lume
Vor fi fiii de gorgan?.
Câți vor fi-vor Greucenii?
Câți vor fi-vor Mușatini?
Câți vor apuca de-a dreapta o coroană cu mulți spini?
Câți se vor izbi de-a dreapta mân’a unui ipochimen,
Câți vor duce prin sânețe praf de colb și praf de chimen?.
Câți din voi vor fi-v-or nouă
Toate ce-n nemărginime
Zvon e doar de libertate
Și de necuprinzărime?.
Întrebări de-a Răsăritul,
Căutând Apus, de-a stânga,
Vinovați ițindu-și strunga
În tandem cu nenumitul..
Și apoi doar Vis. E Izma!
E descântecul de popă,
E un pintenog cu aripi,
O desagă de sincopă..
Evul ieri. Și Evul nou,
Omul singur și de-a valma,
Strunga, aripa, sudalma..
Arhetipul dintr-un ou.
Vise doar, ce-n armurarii
Se înfricoșeaz-anume
Dând Golemuri la fruntrarii
Și mici zvonuri de petunii.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a viselor și a realității, folosind imagini puternice din natură și referințe culturale. Ea ridică întrebări despre condiția umană, căutarea libertății și sensul existenței, sugerând că viața este o succesiune de iluzii și revelații.