În zori am reflectat la floarea de cireș
și am simțit depresii de polen prin nări,
mi-am alungat uimirile zglobii sub preș
și-am lins cu ochii purpura din mări.
Eram cumva.. eram străin pe ape moi
și cufundarea-mi devenea ecluză
mă ridica-nspre zările cu caprifoi
lăsându-mi pe retină așchii de meduză.
Spre prânz, când gândul meu fugea cu tine,
licoare tulbure din insule de-albastru,
mi-am bifurcat trăirile din copertine
făcându-ți un castel de val și alabastru.
Prin el presimt cum luna se oprește,
o lună cu miros de pâine,
pe care, vezi! O mână îți croiește
veșminte străvezii purtate mâine.
Primește armoniile din garderobă;
încearcă-le un pic, măcar de probă,
nu judeca prea aspru! De nu-ți place..
voi pune gândul meu să te dezbrace.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de iubire și admirație, folosind imagini poetice din natură și visare. Naratorul creează un univers imaginar pentru persoana iubită, oferindu-i frumusețe și armonie.