Inima mea, a țelinei și cuhniei regină,
mic leopard al cepei și firului subțire,
îmi place-al tău imperiu cu marea-i strălucire,
de vin, ulei și ceară cămara ta e plină.
și-ai usturoi din brazdă în mâinile dibace,
materie albastră în palme, înfocată,
și visul se-ntrupează în frageda salată,
furtunul ca un șarpe încolăcit se face.
Tu, care cu-a ta coasă ridici parfum din glie,
tu, care plimbi săpunul prin spuma delicată,
tu, care urci scărița și scara mea nebună,
tu, ce veghezi cu grijă a mea caligrafie,
găsești scrisori ascunse-n caietul de-altă dată,
ce căutau cu poftă gurița ta cea bună.
Sensul versurilor
Sonetul este o odă adusă unei femei iubite, descrisă prin metafore legate de natură și viața casnică. Poetul își exprimă admirația pentru simplitatea și frumusețea ei, evidențiind rolul ei esențial în viața sa.