Caii lui din sânge frâiele au rupt
Și-au luat-o-n goană înspre maluri
Iar lumina de pe cer s-a frânt
Iarăși luna s-a-necat în valuri.
Tulburi, ochii cailor rupeau zenit
Cum se rup petale din sulfine
Și priveau miloși spre infinit
Trupul lui de Brâncovene Constantine
Hai nai nai nai nai nai na..
Parcă numai glasul lui putea
Să-i mai întoarcă, să-i mai țină-n frâie
Glasul lui, cel rupt, care murea
Cum se rupe ciocârlia-n grâie
Sensul versurilor
Piesa evocă moartea tragică a lui Constantin Brâncoveanu, domnitorul român, sugerând un sentiment de pierdere și jale. Versurile descriu o atmosferă sumbră și tulburătoare, accentuând sacrificiul și impactul evenimentului asupra memoriei colective.