Octavio Paz – Focul Fiecarei Zile

Lui Juan García Ponce.
Ca și aerul
ce se-adună și se destramă
peste paginile geologiei,
pe masele planetare,
clădirile sale invizibile
– omul.
Limbajul său este doar un grăunte,
dar învăpăiat,
în palma spațiului.
Silabele sunt incandescențe.
De asemenea sunt plante:
rădăcinile lor
frâng tăcerea,
ramurile lor
construiesc sălașe-ale sunetelor.
Silabe:
se leagă și dezleagă,
se joacă
de-a potrivirea și nepotrivirea.
Silabe:
se rumenesc pe frunți
și-nfloresc pe buze.
Rădăcinile lor
beau întuneric, mănâncă lumină.
Graiuri:
arbori incandescenți
cu frunzare de ploi.
Vegetații de fulgere,
geometrii de ecouri:
pe foaia de hârtie
poezia se preface
ca o dimineață
în căușul nopții.
El fuego de cada día
de Octavio Paz.
A Juan García Ponce.
Como el aire
hace y deshace
sobre las páginas de la geología,
sobre las mesas planetarias,
sus invisibles edificios:
el hombre.
Su lenguaje es un grano apenas,
pero quemante,
en la palma del espacio.
Sílabas son incandescencias.
También son plantas:
sus raíces
fracturan el silencio,
sus ramas
construyen casas de sonidos.
Sílabas:
se enlazan y se desenlazan,
juegan
a las semejanzas y las desemejanzas.
Sílabas:
maduran en las frentes,
florecen en las bocas.
Sus raíces
beben noche, comen luz.
Lenguajes:
árboles incandescentes
de follajes de lluvias.
Vegetaciones de relámpagos,
geometrías de ecos:
sobre la hoja de papel
el poema se hace
como el día
sobre la palma del espacio.