Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de triumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să mă mulțumesc că în deșert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puțin decât înseamnă catargul de care se leagă Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip….
Trebuie să mă reîntorc la Oedip și la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipsește de câte ori mă încurc în propriile mele declarații despre fericire.
Sensul versurilor
Piesa explorează natura subiectivă a realității și a miturilor personale. Vorbitorul reflectă asupra limitărilor umane în fața morții și a căutării fericirii, folosind simboluri precum piramidele, Don Quijote și Oedip pentru a ilustra lupta dintre iluzie și realitate.