Versuri corectate și adnotate
I.Ei se priveau (Sosire-aCeluilalt e tot ce-aici numim privire.Muta, sau anunțată de trompeți și tobe, doar marea pompă, aparatul falnic sub care se ascunde, fascinează pe cel care-ntâlnește-n cale monstrul.). II.Niciodată o arătare mai superbă nu-l ispitise.Ca o togă albă curgea, în cute, granița de-a lungul acelui trup care trona pe stâncă.O iarbă scundă, fără … Citește mai mult
Și Labirint, și temple, și palate,Osiris, Boul Apis, Crocodilul…Și Memfis, Teba, Sais, pân-și NilulPar azi mumii de secole-ngropate.În fața piramidelor bogate,Doar Sfinxu-ndreaptă, zâmbitor, profilul:Surâde cu sarcasm etern copilulCel răsfățat al vremilor uitate.Lumina claselor sacerdotaleȘi pompele măririlor regale,De-acest surâs sunt toate cântărite:Că, de-a pierit Egiptu-n noapte-adâncă,Pe urma gloriilor lui cernite,Eternul Sfinx și-acum surâde încă.
Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncăȘi sânii mei de care atâția se strivirăPoeților o mută iubire le inspiră,Materiei asemeni, eternă și adâncă.În larg azur ca sfinxul stau mândră și ciudată;Mi-i inima de gheață și trupul cum sunt crinii;Urăsc tot ce e zbucium tulburător de liniiȘi nu plâng niciodată și nu râd niciodată.Poeții, … Citește mai mult
Moartea nu vine zâmbitoare,deși au scris maeştrii morțic-a fost văzută pe la porțiîn mii de chipuri de fecioare.Lucrează și ea că-i datoarecu moartea propriei ei morțiși cu-mplinirea bunei sorția orice viață călătoare.Deci moartea vine ca o viefăptură neînduplecatăcă în atâta veșnicie.omul – ființă însemnată –a cutezat murind să fiecând nu fusese niciodată.
Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de triumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei. N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să … Citește mai mult
Adevăratul sfinxeste ceasul.Dintr-o pupilă se va naște Oedip.La nord hotărniceștecu oglindaiar la sud cu o pisică.Dona Luna este-o Veneră.(Sferă fără gust.).Ceasurile ne aduc iernile.(Rândunici hieraticeemigrează vara).O mare de ceasuriare-aurora.
Sfinxule, pleacă-ți privirea,Peste munți și codrii falnici,Ce uimiră omenirea,Și-au ferit-o de pârdalnici.Peste cetina măruntă,Răscolită de vârtejuri,Peste cetățuia sfântă,Care chiamă la vecernii.Babele ți se-nchină,În pământ își pleacă ochii,Parcă sunt la-nchinăciune,Când sărută poala popii.Munți și văi, râuri de vreme,Se-nclină în răstimpuri,Alternând culori, miresme-nCele patru anotimpuri. Flora.
Atunci când meditez, mă duc departeVeghez de pe-o stâncă, simt vânt rece pe spateMiroase a moarte, păcatele-s toate coapteMi-arunci porunci, fii sigur c-o să le-ncalc pe toate.Calc pe poteci uscate, văd lacuri secatePe altă parte văd lavă cum iese din craterÎn întuneric gălăgia se naște din șoapteȘi șoaptele-s peste tot, să tac nu pot.Scuip foc … Citește mai mult
Repezit a fost Sfinxul asupra-icu dinții și ghearele-ntinse,cu deplina sălbăticie a vieții.Oedip a căzut la primul atac,înspăimântat de apariția monstrului –un asemenea chip, un asemenea fel de-a rostinu-și închipuise vreodată.Dar, cu toate că arătarea își sprijinealabele pe pieptul lui,Oedip și-a revenit iute –și iată, pieritu-i-a orice urmă de spaimă.Are soluția pregătită.. vă câștiga..Cu ochii plini … Citește mai mult
În Umbra Materiei tace un sfinxGândind Piramide.Morganicul ciclu de ”viață ca vis”Prin Om se deschide.Cu mâini rugătoare spre Cerul-altarCu poarta închisă.Viețile noastre cerșesc în zadarLumina promisă.Căzute-n delir, babiloane în noiArd holocaustic.Și pier doborâte-n pierdutul războiMefisto-faustic.Au boabele vieților noastre vreun rostSemănate pe vânt?.Merită irul de arderi ce-am fostPentru fumul ce sunt?.În frig, întuneric și postCerșeam mântuirea.Dar … Citește mai mult