La mal.
Mândra apelor crăiasă,
Ne-ntâlnirăm azi în cale,
Eu, cu gândurile mele,
Tu, cu valurile tale.
Prinşi de-o tainică chemare,
Ne privim acum în faţă,
Tu, eterna vremii doamnă,
Eu, un strop răzleţ de viaţă.
Cum te văd, din clipă-n clipă,
Mintea-mi zgribură şi cade,
Simt moşia ta cum creşte
Şi hotarul meu cum scade.
Ţi-ai pornit nemărginirea
Să mă-nfrunte, să mă frângă..
Râd talazurile tale
De luntriţa mea nătângă.
Tu mă birui, fără luptă,
Pururi neînvinsă mare,
Ochii călători pe ape
Tremură şi-ţi cer iertare..
Spre adâncurile albe
Îmi îndrept umila rugă!
Mă primeşte-ntotdeauna
Ucenic să-ţi fiu, şi slugă.
Lasă-mă uitat la malu-ţi..
Să mă uit aşa departe:
Din întinderea albastră
Voi citi ca dintr-o carte..
Sensul versurilor
Piesa descrie o întâlnire contemplativă cu marea, personificată ca o forță eternă și copleșitoare. Vorbitorul se simte mic și umil în fața măreției naturii, acceptând rolul de ucenic și căutând înțelepciune în vastitatea mării.
