Octavian Goga – În Pacea Mută

În pacea mută.
În pacea mută, solitară,
Cum stau cu somnul de mă-nșel,
Azi pare-o urnă funerară
Mansarda vechiului hotel.
În bezna nopții fără stele,
Eu simt cum prinsă-n umbre reci
Cenușa visurilor mele
Își doarme somnul ei de veci.
Nimic alături nu tresare
Și nu s-aude nici un zvon,
Abia din când în când, arare,
S-abate-un vaier monoton.
Pesemne undeva departe
Se roagă vreun nenorocit,
Și rugăciunea lui se-mparte
Peste orașul adormit.
Ori, vrând ca să mă pedepsească,
Vreun vânt aducător de vești,
A smuls o doină românească
De prin tranșeele nemțești.

Sensul versurilor

Piesa exprimă sentimente profunde de singurătate și deznădejde într-un cadru izolat. Naratorul reflectă asupra pierderii visurilor și asupra unui sentiment general de gol interior, amplificat de tăcerea și întunericul din jur.

Lasă un comentariu