Calul lui Făt-Frumos
s-a evaporat pe mările lumii,
și numai coada i-a rămas cometă stingheră,
să măture Calea Lactee.
Fântânile se zbârcesc și Setilă
colindă răspântiile, nemaigăsind nicio urmă de copită
să-și amăgească setea
în pomi atârnă o sută de păsări măiastre
cu gâtul în jos, și ciorile zboară
cu pene albastre în cioc, improvizând cuiburi
în gurile căscate ale visătorilor adormiți.
Haide, băiete,
prinde-ți un pumn de scaieți la pălărie,
și fluieră odată din talpa spartă a bocancului,
stelele vor să danseze în cutiile de conserve
care populează câmpiile arse.
Haide, băiete,
sub iarbă suspină în somn fata pământului.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj devastat de secetă, unde elemente mitologice se amestecă cu realitatea aridă. În mijlocul acestei dezolări, există un îndemn la acțiune și o subtilă speranță sugerată de fata pământului care suspină sub iarbă.