Întreaga silă-n somn e cufundată.
Prin frunze nici o boare nu răzbate,
Ducând dulci adieri înmiresmate.
Dorm broaștele și păsărimea toată.
Doar licurici, ca mici scântei visate,
Prin crengi, cu somn pe gene, se arată;
De-atâta pace inima-nmătată,
Se scaldă-n visuri dulci, netulburate.
Ascultă! Parc-un freamăt în pădure
Din visul meu încearcă să mă fure.
Un glas aud chemând, din umbra deasă.
Și-ascult de glasul vântului, cuminte,
Precum copilu-ascultă de-un părinte
Ce-l cheamă seara, de la joc, acasă.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă nocturnă liniștită în natură, unde totul doarme. Naratorul este atras de un freamăt și ascultă glasul vântului, simțindu-se ca un copil chemat acasă.