Deodată cerul a trăsnit
Cu flacără și tunet rece.
Și vântul a înebunit
Livada vrând să ne aplece.
Vălul de ploaie greu și sur
Zarea pădurii înfășoară,
Rupând, arând bezna din jur
Înspre pământ fulgere zboară.
Vin munți de nori văcarul când
Strânge cireada sa fricoasă
Și doar biserica lucind
Stă sub furtună credincioasă.
Tăceam și eu pe gânduri dus
Purtând privirea liniștită
La praznicul grozav de sus,
La patria-mi învălmășită.
Iar înălțimile se sparg
Și-un plâns din leagăn mai tresare,
Săgeți de foc lovesc un larg
Neliniștit, fără hotare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o furtună puternică și reacția contemplativă a observatorului. În mijlocul haosului naturii, se găsește un moment de liniște și reflecție asupra patriei.