La început a fost A
prins în travaliul catharsis-ului
ca un şoim întemniţat
în nebunia înaltului
A-şi înhămă curcubeul
la trăsura luminii
şi prinse a-şi şuiera
amazoanele
dar nu i se aruncă în braţe decât
Undina
celelalte rătăceau
în dezmăţul artelor
din coasta lui A
începu a se voalatiza
dincolo de meridiane
ultima fecioară de după apocalipsă –
Nirvana
iar din celelate coaste
A-şi ascuţi nişte săbii
ca să lupte cu gladiatorii
Nirvana însă-şi goni calul
spre călcâiul lui A
descoperind columbic
calea spre-o nova terra
goarnele anunţau începutul
nopţii valpurgice
şi A-şi făcu săgeţi
din părul Lilitei
vocea Nirvanei urla
din turnul cetăţii:
„A-Uuuuuuuuuu! „
înălţându-şi rochia de mireasă
pe buza buciumului lui pan
dar urechea lui A era surdă,
A era surd
pornind în căutarea ei
aidoma lui Sappho.
ah, marea asta atât de ispititoare!
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare disperată și o surzenie metaforică. Personajul A, într-o lume mitologică și simbolică, este orb la chemările și ofertele din jur, pornind într-o căutare poate zadarnică, asemenea lui Sappho.