Din Eluard, în mintea mea-s vii
pura privire, chipul său grav
şi acel fel – între sever şi suav –
de a vorbi.
Ne-am dus să-l căutăm când soarele răsare–
Şi el plecase de-acasă….
O bruscă plecare
fără au revoir, fără adio, fără batistă, nezgomotoasă.
Unde-a plecat? Cine să ştie?
Cine-o să poată şti?
(Oh, pura pivire, chipul său grav
Şi acel fel – între sever şi suav –
De a fi!)
Sensul versurilor
Piesa este o evocare melancolică a poetului Paul Eluard, rememorând trăsăturile sale și exprimând regretul dispariției sale subite. Naratorul reflectă asupra impactului pe care l-a avut Eluard și asupra misterului care înconjoară plecarea sa.
