Pân-a nu-nvăța să caut
Te credeam ascunsă-n flaut,
Ori înaltă și subțire
După struna unei lire.
Mi te bănuiam ascunsă
Sub o floare, sub o frunză;
Ghemuită sub mireasmă
Ca un vis, ca o fantasmă;
Transparentă ca o boare
lângă fiece culoare..
M-așteptai, iubita mea,
lângă lacul fără stea;
La răspântia de drumuri
fără cântec și parfumuri;
lângă cele pământești
Numai tu așa cum ești
Fără vis, fără tristețe,
Tremurând de frumusețe.
Sensul versurilor
Piesa explorează descoperirea frumuseții pure și nealterate în simplitatea existenței. Vorbește despre o iubire așteptată, găsită nu în elemente grandioase, ci în esența ființei.